Proiectul „Un mărțișor pentru fiecare”, desfășurat de Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2, structură a Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 4 Reghin, a ajuns în al V-lea an de implementare.
Sărbătoarea noastră românească cu tradiţie de secole – Mărţişorul – deschide poarta primăverii, a reînnoirii, a speranţei, a optimismului şi a bucuriei. Mici obiecte confecţionate din diferite materiale sunt create pentru a încânta privirea, pentru a oferi clipe de emoţii pozitive atât celor care îl oferă, cât şi celor care îl primesc, precum şi tuturor celor care îl poartă prins în piept.
Organizarea şi desfăşurarea unor activităţi cu preşcolarii în preajma zilei de 1 Martie facilitează cunoaşterea, preţuirea şi promovarea tradiţiilor şi valorilor spirituale specifice poporului nostru la începutul primăverii, dezvoltându-le în același timp celor mici creativitatea, imaginația precum și îmbogățirea experiențelor de viață prin participarea la activitățile organizate în derularea proiectului.
Creativitatea, imaginația și îndemânarea preșcolarilor în realizarea mărțișoarelor: