Grădinița noastră
Grădiniţa a luat fiinţă în anul 1948 pe strada Ierbuș nr. 37, ca o necesitate şi o cerinţă a comunităţii locale.
Începând cu anul 1975 grădiniţa îşi transferă activitatea în actuala locație de pe strada Salcâmilor nr. 1.
Între anii şcolari 2002 – 2008 grădiniţa şi-a desfăşurat activitatea în alternativa Step by Step fiind singura unitate de învățământ preșcolar cu predare în această alternativă educațională din municipiul Reghin și zona aferentă. În toamna anului 2008, aplicând prevederile noului curriculum, am îmbinat armonios tradiționalul cu modernul fiind nevoite să renunțăm la alternativa Step by step.
În anul 2002 a fost desemnată grădiniță reprezentativă, acest statut onorându-ne.
Începând din anul şcolar 2007 – 2008 ne-a fost repartizată şi structura Grădiniţa cu Program Normal Nr. 6 de pe strada Oltului Nr. 56.
Din anul școlar 2012-2013 grădinița a dobândit un nou statut, cel de personalitate juridică, fiindu-i arondate următoarele structuri: Grădinița cu P.P.Nr.2, Grădinița cu P.N. Nr.3, Grădinița cu P.P. Nr. 3 și Grădinița cu P.N. Nr. 7.
Grupele noastre
- Grupa Piticilor
- Grupa Fluturașilor
- Grupa Bufnițelor
- Grupa Buburuzelor
- Grupa Aricilor
Misiunea grădiniţei noastre este:
Promovarea unui învățământ deschis și flexibil capabil să asigure accesul egal pentru toți copiii, indiferent de naționalitate , religie, sex, condiție socială și materială, din perspectiva formării de abilități, competențe, atitudini și valori necesare intrării la școală și pe tot parcursul vieții.
Viziunea grădiniţei:
Grădinița noastră își propune să realizeze un învățământ european de înaltă calitate prin asigurarea unui climat socio-educațional adecvat, un mediu democratic și creativ de dezvoltare pentru fiecare copil în parte.
Oferta noastră:
– un regim de viaţă sănătos asigurând copiilor mediul ambiental şi confortul necesar bunei creşteri şi dezvoltări
-hrană, căldură, condiţii igienice, somn liniștitor etc.
-personal didactic calificat cu experienţă
– asistență medicală
– personal nedidactic specializat
– un meniu bogat şi variat