Autor

Marea evadare sau rădăcini spre cer!

Motto: „Artistul a dat la o parte valul iluziei, pentru a ajunge la adevăr.” (Vasile Mureşan)

Pe Marcel Naste, acum artist în deplinătatea forţe creatoare, l-am cunoscut cu ani în urmă, intrigată la început, apoi fascinată de pictura lui, care creştea odată cu tânărul frumos la chip şi la suflet, izbucnind apoteotic, dincolo de pânză şi de griurile unui cer intim lucid, ori doar sfios la început, în tuşe sigure, apoi, de culoare viguroasă, şi categoric lamelări de şpaclu.
În mod deloc paradoxal, aceste observaţii, de natură „tehnică” pot fi extrapolate la viaţa cea de toate zilele a Omului Marcel Naste, rapid maturizat de o ritmul trepidant şi activitatea aglomerată, responsabilă, a tânărului director de instituţie cultural reghineană cu activitate debordantă, cap de frumoasă familie, cu copii minunaţi.

Este Marcel Naste un artist cu personalitate lesne de recunoscut, este o marcă, un brend. Dar, în primul rând, este un luptător tenace, pe care nu l-am surprins niciodată cu garda jos. E un pictor de excepţional talent, în a cărui traiectorie artistică am crezut încă de la început şi m-am simţit onorată „să pun umărul”, sprijinită fiind, la rândul meu, de Omul Cetăţii, care a răspuns mereu „Prezent!” la chemările pe care I le-am transmis în timp.

L-am invitat şi la recent încheiata ediţie a „Punţilor de lumină”, unde a adus o splendidă expoziţie cu tablouri din seria sa abstractă, în care cu greu mai regăseşti zbuciumul plesnit din pânza icoanelor ce l-au impus ca brend.

Marcel Naste este artistul român care a introdus, în premieră, icoana la Consulatul General al României la Bonn, a fost invitat să expună la deschiderea Bibliotecii Naţionale din Bucureşti şi la Galeria de Artă „Ion Irimescu” din municipiul Suceava – o expoziţie de pictură cu genericul „Simbol, Credinţă şi Artă”, unde îşi etala icoanele şi prapurii (combinând culorile de ulei cu foiţa de aur, într-o suprapunere de simboluri), demonstrând că a reuşit să-şi contureze un stil propriu, considerat fiind deja „vârful generaţiei tinere mureşene”. Lucrările tânărului artist (icoanele şi prapurii – care au „o firească consubstanţialitate cu celelalte lucrări religioase”) sunt, afirma atunci, la Suceava, directorul Culturii mureşene, scriitorul Nicolae Băciuţ, „asimilabile rugăciunii”.
În zilele de 22-23 septembrie, la „Punţile” de la Târgu-Mureş, mi-a adus lucrări tulburătoare, dar în altă manieră decât cea cu care ne fermecase la o altă ediţie, când, mărturisindu-şi „baza teologică” a creaţiei, declara că „a reuşit să se detaşeze de spiritul iconografic standard”, înclinând balanţa spre latura artistică, pentru a crea… „icoane mai deosebite”. Aici nu au fost decât „icoane” al sufletelor, ale culorilor toamnei din noi. Cu adevărat, mai deosebite!!!

„Tablourile sale din ciclul abstract şi nuduri sunt complexe simfonii cromatice amintind de concertele de jazz, atunci când solista-linie sau pată-iese în faţă. Pictura lui Marcel Naste nu reprezintă sentimente trecătoare, are acoperire în cunoaştere, exprimată prin organizare, cromatică şi armonie. Artistul practică o pictură de limbaj, nu de motiv, acesta fiind numai un pretext.” – observa, judicios, mai vârstnicul confrate Vasile Mureşan – la rândul său artist de remarcabilă altitudine. – „Discursul plastic este unul armonic, rostit cursiv, fără sincope. Concretul şi abstractul, realitatea şi ficţiunea, figurativul şi nonfigurativul, perechi antinomice, se împletesc armonios şi transmit empatic trăirile şi sentimentele artistului. Pendulând între concret şi abstract, între cerebral şi spontan, între raţional şi iraţional, artistul se exprimă coerent şi dovedeşte o foarte temeinică stăpânire a mijloacelor de expresie, compoziţie, culoare, totul pe fondul unor armonii consonante şi al unor forme plastice reduse la esenţă. În tablourile lui Marcel Naste se întâlnesc trasee amintind de o logică obişnuită a formelor – expresia energiei creatoare de factură intelectuală, împletite cu trasee spontane, imprevizibile, ţinând de hazard, amintind de Action-painting ”.

Într-adevăr!
„În psihanaliză se consideră că nuditatea şi reprezentarea ei sunt expresia dorinţelor de demascare şi de punere în valoare a adevăratei personalităţi.” – reamintea Vasile Mureşan. Nu tocmai! – aş zice eu. Nu cred că psihanaliza a epuizat tot ce se poate afirma despre trăirile noastre. Marcel a pictat şi „Nuduri”. În acele tablouri – ca nişte „aburi de femeie roz”, parcă -, eu am avut senzaţia că artistul mai degrabă sublimează realul, ca într-un proces chimic – ca o detoxifiere, nu neapărat ca o lepădare de carnal, retras în proiecţie. Fiindcă, în percepţia unui om sensibil, în general, nu doar a unui artist, între real şi imaginar graniţa este extrem de subţire, cât un fir de iarbă. Este un om frumos şi la chip, şi la suflet, cum spuneam.:…

Mariana Cristescu